Unde este armonie, este și victorie!

Comunicat de presă / 31 mai 2021


UBI CONCORDIA, IBI VICTORIA Unde este armonie, este și victorie

Au trecut câteva ore de la terminarea Raliului Maramureșului, competiția care a readus Campionatul Național de Raliuri Betano pe drumurile noastre după o pauză de 14 ani. Declarațiile oficialilor, impresiile sportivilor și numărul mare de spectatori care au luat cu asalt probele speciale sunt deja suficiente pentru a sublinia reușita revenirii la exact 50 de ani după începutul poveștii.

Este argumentul limpede care ne arată cât de mult iubesc maramureșenii acest sport. Această dragoste a fost dealtfel liantul dintre echipa de organizatori, autoritățile locale, sponsori, federația de specialitate, oficialii de concurs, sportivi și voluntari. Cu toții au pus umărul și prin efortul lor Raliul s-a întors acasă.

Încă o dată, gândurile noastre se îndreaptă către: Primăria Municipiului Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș, Prefectura Județului Maramureș, Federația Română de Automobilism Sportiv, Primăria Orașului Baia Sprie, Primăria Orașului Cavnic, Primăria Budești, Primăria Copalnic Mănăștur, Primăria Ocna Șugatag, Primăria Săcălășeni, Serviciul rutier din cadrul IPJ Maramureș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș, Serviciul Județean de Ambulanță Maramureș, sponsori, oficialii de concurs, sportivi, voluntari, mass-media și public.

Ne înclinăm în fața lor și le mulțumim încă o dată!

Echipa XPO Racing

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Translate »