loader image

Cum e tatăl, aşa şi fiul

Comunicat de presă / 30 mai 2021

Like Father, Like Son!
Cum e tatăl, aşa şi fiul


La 15 ani după ce tatăl său se impunea la Baia Mare, devenind primul stranier învingător într-o etapă contând pentru Campionatul Național de Raliuri, Simone Tempestini îi urmează exemplul și câștigă prima ediție a Raliului Maramureșului.

După o zi în care a dominat copios bătălia pentru victorie și a confiscat întreg podiumul de premiere, echipa Napoca Rally Academy și-a încheiat reprezentația din Maramureș cu o dublă semnată de Simone Tempestini și Bogdan Marișca. După un început în care și-au împărțit în mod egal victoria în cele șase probe speciale și au terminat pe primele două locuri (la o diferență de 13 secunde), ultima zi a raliului promitea un duel cel puțin la fel de interesant, cele trei treceri pe legendarul Gutâi fiind o garanție mai mult decât suficientă.

Încă o dată, cel care a dat tonul a fost Bogdan Marișca, Fordul Fiesta cu numărul 4 reușind să parcurgă prima urcare a Gutâiului într-un timp de 12m.26,0s, cu o viteză medie de 104,96 km/h. Deși a trebuit să-și continue evoluția cu un sistem de frânare nărăvaș, Simone Tempestini a cedat doar 2,2 secunde, în timp ce Sebastian Barbu a venit și el în plasa celor doi, la o diferență de 13,6 secunde. Suficient pentru a trece pe poziția a treia, ajutat și de abandonul lui Norbert Maior. Mult prea optimist pe o succesiune de viraje, ultimul a pierdut controlul Citroën-ului, a derapat și a ajuns în șanțul de pe margine. Acțiunea s-a mutat apoi pe speciala Ocna Șugatag B, unde Bogdan și Simone au făcut rocada, ultimul reușind să-și adjudece scratch-ul grație unei diferențe de 2,8 secunde. Cu patru speciale rămase și o diferență de 13,6 secunde între cei doi, bătălia pentru victorie rămânea deschisă. Dar ploaia a încurcat socotelile și a rupt echilibrul din fruntea cursei. Plecat cu anvelope medii, Bogdan Marișca pierde un minut și jumătate în cea de-a doua urcare a Gutâiului. Zarurile au fost aruncate și avantajul de 1m.42,7s îi oferă lui Simone Tempestini un final ușor de gestionat. Cu patru scratch-uri consecutive, liderul se va alinia la startul ultimei probe speciale cu un avantaj de două minute. Într-o răbufnire de orgoliu, Bogdan câștigă Power Stage-ul grație unei diferențe de numai nouă zecimi de secundă față de colegul său de echipă. Un ecart identic cu cel înregistrat sâmbătă, la finalul primei probe speciale!

Una peste alta, Simone Tempestini și Sergiu Itu câștigă Raliul Maramureșului, urmați pe locul secund de perechea Bogdan Marișca / Sebastian Itu și pe locul al treilea de Sebastian Barbu / Bogdan Iancu. În spatele lor, disputa pentru poziția a patra a avut parte de și mai mult suspans. Câștig de cauză au avut turcii Uğur Soylu și Aras Dinçer (Skoda Fabia), urmați la... două zecimi de secundă de Andrei Gîrtofan și Doru Vraja (Subaru Impreza) și la alte... trei zecimi de Bogdan Cuzma și Florin Dorca (Skoda Fabia)!

Clasat pe locul al șaptelea, echipajul format din Adrian Teslovan și Imre-Vajk Cseh (Mitsubishi Lancer Evolution X) și-a adjudecat și victoria din clasa RC2N. În spatele său, Top Ten-ul a fost completat de tripleta formată din Cristian Dolofan, Răzvan Trișnevschi și Cristian Timisică, ultimii doi întregind podiumului clasei RC2N.

Mihai Manole și Marc Banca s-au impus în competiția modelelor cu tracțiune, micul Renault Clio reușind astfel să repete performanța din etapa precedentă. Alături de învingători, pe podium au mai urcat Csongor Szabo / Marcus Andreoiu (Ford Fiesta) și Marius Ioan Sîncrăianu / Alina Bianca Pop (Peugeot 208). În ciuda unei evoluții meritorii ce putea să-i aducă un loc pe podium, Dănuț Budai a trebuit să se mulțumească în final cu locul al patrulea, din cauza unei răsuciri și a unei alegeri mai puțin inspirate a anvelopelor.

Competiția debutanților s-a terminat cu victoria echipajului format din Claudiu Albuț și Radu Ursu, al căror Suzuki a fost urmat în clasament de Andrei Pop / Mihai Pop (Volkswagen Golf) și Sergiu Dinulescu / Attila Hajos (Suzuki). Remarcabil și rezultatul obținut de Ciprian Lupu care, secondat de Andrei Pintilii, a reușit să-și aducă micul Citroën pe locul al patrulea.

Tot un model Suzuki Swift s-a impus și în clasamentul debutanților unde, spre bucuria băimărenilor, David Tarța a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Un rezultat mare, în spatele căruia s-a aflat și experiența navigatorului său, veteranul Mihail Aurel Sandu. Paul Popa și Teodor-Gabriel Găină au întregit dubla Suzuki, în timp ce Victor Supuran și Vlad Cosma au adus o Dacia Sandero pe ultima treaptă a podiumului.

Dragoș Popa și Vlad Colceriu au “alergat” românește și au câștigat etapa contând pentru Cupa Dacia, podiumului întrecerii monomarcă fiind completat de perechile Victor Supuran / Vlad Cosma și Roland Csato / Laszlo Fesus. În competiția similară de sorginte japoneză - Swift Cup - podiumul a revenit tripletei formate din David Tarța, Radu Necula și Bogdan Talașman.

Deși a dominat copios bătălia clasei NAT11, în care a ocupat fotoliul de lider din prima și până la finalul celei de-a zecea probe speciale, Bogdan Năstase a trebuit să depună armele din cauza problemelor la diferențial. Cel care a profitat a fost Călin Bucur, al cărui Subaru Impreza și-a adjudecat victoria în fața celor două Mitsubishi Lancer conduse de Răzvan Nechifor și Bogdan Moldovan. Mircea Samuil și Audi-ul său au câștigat la clasa NAT12, celelalte locuri de pe podium fiind ocupate de Radu-Ionuț Zăbavă (Peugeot 207) și Andrei Pop (Volkswagen Golf).

Competiția rezervată modelelor istorice s-a terminat cu victoria unui Volkswagen Golf de primă generație, condus de Dorin Alexandrescu și secondat de Andrei Motescu. Celelalte două locuri de pe podium au fost adjudecate de Levente Kovacs și belgianul Paul Vereecken, ambii la bordul unor modele Ford Escort. Încă o dată, bătălia din “liga secundă” CNR2 a oferit un spectacol de zile mari, cu nu mai puțin de patru schimbări de lider. Victoria s-a decis pe ultima probă specială, acolo unde campionii en-titre Emanuel și Denisa Resiga au reușit să se impună în fața localnicilor Peter Havrilla și Alexandru Șimon. Ultima treaptă a podiumului a revenit echipajului format din Alexandru Bogdan și Adrian Rusu (Opel Tigra).

Raliul Maramureșului a contat și ca etapă în Campionatul Național de Raliuri Betano pe Asfalt, acolo unde podiumul final a fost revendicat de Bogdan Marișca, Sebastian Barbu și Bogdan Cuzma. Adrian Teslovan a terminat al patrulea, urmat de Cristian Dolofan, Răzvan Trișnevschi, Cristian Timisică, Csongor Szabo, Andrei Cașcaval și David Tarța.

După o pauză de 14 ani, la finalul celor două zile, maramureșenii au avut toate motivele să se bucure. La distanță de 50 de ani de la începutul aventurii, echipa XPO Racing a câștigat un pariu pe care mulți l-au considerat imposibil. În doar 21 de zile, visul s-a transformat în realitate. Raliul s-a întors acasă!

Raliul Maramureșului
29-30 mai 2021
Lungimea: 588,25 km
Probe Speciale: 12
Lungimea Probelor Speciale: 142,40 km
Victorii Probe Speciale: Simone Tempestini 7; Bogdan Marișca 5.
Lideri succesivi: Bogdan Marișca PS 1; Simone Tempestini PS 2-12.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »
This site uses cookies to offer you a better browsing experience. By browsing this website, you agree to our use of cookies.